Rețete de salate cu sfeclă roșie

Rețete de salate cu sfeclă roșie

Abia așteptăm vinerea să te inspirăm în bucătărie. Din fructe și legume de sezon te provocăm să prepari cele mai inedite rețete. Le alegem pe cele ușoare, rapid de preparat, de care te vei îndrăgosti de îndată și pe care le vei servi cu plăcere celor dragi. Astăzi ne-am gândit la rețete de salate cu sfeclă roșie, pentru a te bucura de gustul bun al sfeclei în combinație cu alte fructe sau legume. Fie că o alegi pe cea cu gustul ușor dulceag sau pe cea sățioasă, vei regăsi prospețimea și gustul autentic al naturii furculiță cu furculiță.

Salata de sfeclă roșie cu mere roșii

Gustul răcoritor și dulceag al acestei salate te va cuceri de îndată. E perfectă pentru zilele în care vrei o gustare ușoară. Ai nevoie de:

1 sfeclă roșie
2 mere
1 andivă
câteva alune
zeama de la o lămâie
un pic de zahăr
ulei de măsline
sare

Spală, curăță și taie merele în feliuțe cât mai subțiri. Pregătește și andivele și apoi sfecla. Pune-le într-un castron de dimensiuni normale, peste care adaugi zeama de la o lămâie, zahărul, alunele și la sfârșit, uleiul de măsline. Amestecă cu două linguri din exterior spre interiorul castronului și potrivește salata de sare. Gata! O poți servi.

Salată de sfeclă roșie cu andive, rucola, semințe de floarea soarelui și brânză sărată

Un pic mai sățioasă, salata de sfeclă roșie cu andive, rucola, semințe de floarea soarelui și brânză sărată o poți servi la un prânz, împreună cu prietenele sau la o petrecere de sfârșit de săptămână cu familia. Ai nevoie de:

2 sfecle roșii
1 andivă
sare și piper negru
un pic de vin roșu
câteva semințe de floarea soarelui
ulei de măsline
câteva frunze de rucola
½ kg brânză sărată

Nu trebuie decât să speli, cureți și să pregătești legumele. Pune-le într-un castron de dimensiuni normale, adaugă semințele de floarea soarelui, uleiul de măsline și un pic de vin roșu, pentru un gust special. Amestecă salata cu două linguri de lemn, din exterior către interior și apoi taie bucățelele de brânză sărată și presară-le deasupra. Yum. Pentru un gust inedit, adaugă la sfârșit câteva cubulețe de portocale.

Abia așteptăm să împărtășești cu noi impresiile tale. Pentru și mai multă inpirație, nu uita să te abonezi la blog!

Postat in Rețete cu suflet Toate articolele

CELE MAI NOI ARTICOLE DIN BLOG