Povestea pastei de măceșe Râureni

Povestea pastei de măceșe Râureni

Povestea de astăzi este despre unul dintre cele surprinzătoare produse de pe raftul Râureni. Potrivită atât pentru un desert delicios, cât și pentru un sos gustos de friptură, eroina poveștii este cunoscută pentru gustul dulce-acrișor, puțin înțepător și textura catifelată. Pasta de măceșe, căci despre ea este vorba, este suprinzătoare pe cât este de gustoasă și molcomă pe cât este de dulce.

Odată cu ultimele zile ale lui Răpciune, începem și noi culesul, alegând cei mai falnici arbuști de pe dealurile însorite sau de la poalele munților. Când vine vorba de cules, cel mai important lucru este ca măceșele să fie culese înainte de prima brumă, altfel încep să se stafidească, lăsându-ne cu mai puțină pulpă gustoasă pentru pastă. Alesul celor mai buni arbuști este cea mai ușoară parte pentru culegătorii noștri care trebuie apoi să muncească serios pentru a putea strânge bobițele roșiatice, ascunse tot mai bine printre spini. Astfel se întâmplă că de fiecare dată strângem în coșurile de cules nu numai bobițele de măceșe, ci și câteva zgârieturi zdravene și scame rupte din bluzele de protecție.

Unul din secretele pastei noastre de măceșe este conținutul foarte mare de fructe pe care îl folosim, aproape 250 de grame de fruct pentru fiecare borcan. Iar de lucrul acesta trebuie să avem grijă încă din perioada culesului: nicio bobiță, de pe nicio creangă mai înaltă sau mai îndepărtată nu scapă ochilor prudenți ai culegătorilor noștri.

Odată ajunse la fabrica Râureni, măceșele sunt răcorite în apă rece și curățate cu mâna de codițe, frunzulițe și puful de la exterior. După ce sunt fierte suficient pentru a-și înmuia conținutul, sunt strecurate, iar miezul și puful din interior sunt îndepărtate cu grijă. De-a lungul timpului, am învățat că răbdarea este un element cheie atunci când pregătești pastă de măcese. De la cules, până la curățat și, mai apoi la preparat, măcesele ne încântă cu aroma și gustul lor doar dacă reușim să trecem testul răbdării. Textura catifelată este rezultatul priceperii ”meșterilor gustului” care știu exact când pasta este gata de pus la borcane.

Povestea pastei de măceșe este printre preferatele noastre, tocmai pentru că vorbește despre un produs special, un deliciu cu drag din natură. Totodată, este și o poveste ce nu poate fi încheiată fără cel puțin o experiență de gătit, așa că așteptăm cu drag povestirile voastre. Care este cel mai bun preparat pe care l-ați pregătit vreodată cu pasta de măceșe?

Postat in Toate articolele

CELE MAI NOI ARTICOLE DIN BLOG