Mini tarte cu dulceaţă de afine

Mini tarte cu dulceaţă de afine

Dulceața de afine este aliatul perfect atunci când vine vorba de prepararea unei prăjituri pentru cei mici. Roșiaticele inimioare te răsfață cu gustul lor delicat, fiind compoziția perfectă în prepararea prăjiturelelor. O combinație inedită de aluat crocant sau pufos cu textura catifelată a dulceții.

Iar pentru că astăzi este ziua de inspirație în bucătărie de la Râureni, ne-am gândit să te ajutăm cu o rețetă de Mini tarte cu dulceață de afine repede de preparat și numai bună pentru o după-amiază însorită.

Ai nevoie de:

  • 250 g făină
  • 250 g zahăr pudră
  • 125 g unt
  • un vârf de cuțit de sare
  • 1 ou
  • 1 portocală sau o lămâie
  • lapte

Pentru umplutură:

  • dulceaţă de afine

Pasul 1. Pune făina și untul într-un robot de bucătărie, cu un vârf de cuțit de sare și amestecă până obții un aluat cu o textură ca a pesmetului. Adaugă oul, rade coaja de la o portocală sau de la o lămâie și amestecă din nou, turnând și laptele, pentru omogenizarea conținutului.

Pasul 2. Încălzește cuptorul la o temperatură de 180 ° C, potrivită coacerii. Între timp, pe blatul din bucătărie, presară un pic de făină și întinde aluatul. Folosește un făcăleț, până obții un aluat cu o grosime de aproximativ 5 cm.

Pasul 3. Pregătește formele pentru brioșe sau tave mai mici pentru copt, în care să pui aluatul, întorcându-l și lipindu-l de margini, pentru a avea tarte crocante în exterior. Pune lingurițele de dulceață înăuntrul formelor, umplând cât mai bine fiecare tartă. Ai grijă ca dulceața să nu depășească marginea formelor sau a tavei pentru copt, pentru a permite tartelor să se rumenească bine pe margini, să nu se înmoaie.

Pasul 4. Pune formele sau tavele cu tarte pe raftul din mijloc al cuptorului, pentru a se coace încet și lasă-le aproximativ 15 minute. Tartele sunt gata când aluatul este rumenit și are o culoare arămie, iar conținutul își subțiază textura.

Scoate tartele din cuptor, lasă-le să se răcească și le poti servi. Poftă bună <3

Postat in Rețete cu suflet Toate articolele

CELE MAI NOI ARTICOLE DIN BLOG