7 idei de gustări rapide

7 idei de gustări rapide

Cine a spus că pentru a prepara lucruri gustoase și savuroase trebuie să petreci foarte mult timp în bucătărie? Noi credem că ai nevoie doar de puțină creativitate și curaj pentru a încerca rețete inedite care să nu necesite o zi întreagă de stat la bucătărie.

De aceea, ți-am pregătit o listă cu câteva idei de gustări rapide pe care le poți prepara în doar câteva minute.

1. Sandwich cu căpșuni și brânză
Dacă ești în pană de idei pentru gustarea de dimineață a celor mici, iată o rețetă care nu este numai ușor de făcut, ci și gustoasă și sănătoasă. Ai nevoie de câteva felii de pâine neagră sau graham, de cremă de brânză dulce și de căpșuni tăiate felii subțiri. Așează-le în straturi pe felia de pâine și servește-le cu încredere răsfățatului tău. Cu siguranță îți va mai cere o porție.

2. Panini umplut
O rețetă rapidă, cu rădăcini în îndepărtata Italie, panini umplut este o gustare pe gustul întregii familii, în special a celor mici. Iată de ce ai nevoie: câteva pâinici tăiate în două (dacă ai puțin timp în plus, le poți coace în casă), pastă de tomate, asezonată după gust cu alte mirodenii, busuioc, șuncă și cașcaval ras. Unge bucățile de panini cu pasta de tomate, așează șunca peste care razi cașcavalul, apoi frunzele de busuioc și pune-le pentru câteva minute la cuptor, până când cașcavalul începe să se topească. Apoi poftește-i pe toți, cu mic cu mare, la gustare!

3. Toast cu boabe de mazăre și brânză
Aceasta este o gustare numai bună la sfârșitul zilei, pentru că este o gustare răcoroasă, hrănitoare și totodată sănătoasă. În plus, se prepară repede fără să fie nevoie de ingrediente speciale. Îți trebuie doar câteva felii de pâine toast, brânză, preferabil o brânză mai untoasă cum este cea feta, mazăre, pe care o fierbi pentru câteva minute, și câteva frunze de salată.

4. Salată de crudități
Sunt multe combinații de legume pe care le poți folosi pentru o salată de crudități, însă prefarata noastră, pe care ți-o recomandăm și ție astăzi, este salata cu gulie, morcov și ceapă roșie. Nouă ne place pentru că este o combinație sănătoasă, dar și foarte aspectuoasă, un mix de culori care de care mai vii. Pentru preparare, ai nevoie de doar câteva minute: tai legumele fâșii înguste, le amesteci și le condimentezi cu puțin ulei de măsline,usturoi și pătrunjel.

5. Gustare caldă cu ciupercuțe și frigărui
Singura gustare caldă pe care am inclus-o pe lista de astăzi este o combinație de frigărui calde cu ciuperci și salată de sfeclă roșie. Este o gustare pe care ți-o recomandăm la ieșirile cu prietenii, când poți pregăti repede frigăruile. Pentru o aromă și mai specială poți pune ciupercuțele umplute cu brânză sau cașcaval pe grătar, iar salata de sfeclă roșie o poți lua de pe raftul Râureni.

6. Triunghiuri cu zacuscă
O gustare super ușor de pregătit și foarte gustoasă care îți va oferi un plus de energie în orice moment. Pune câteva felii de toast în prăjitorul de pâine, taie-le în două, pe diagonală și apoi unge-le cu câteva lingurițe de zacuscă din cămara Râureni. În funcție de preferințele tale, poți încerca o zacuscă țărănească sau o zacuscă picantă.

7. Buline alb-roșii
Dacă ai nevoie de puțină culoare și savoare la masă, îți recomandăm o gustare pe cât de veselă, pe atât de savuroasă. Bulinele alb-roșii sunt jumătăți de roșii sau roșii cherry, umplute cu brânză de capră. Pentru a aduce și puțin verde în combinație, poți adăuga o frunză de busuioc sau puțin pătrunjel tocat deasupra.

Postat in Alimentație și sănătate Toate articolele

CELE MAI NOI ARTICOLE DIN BLOG